LISTA CU TOATE CUANTUMURILE SUBVENȚIILOR APIA 2017

LISTA CU TOATE CUANTUMURILE SUBVENȚIILOR APIA 2017

Lista cu toate cuantumurile la hectar și pe cap de animal pentru subvențiile agricole plătite de APIA pentru anul de cerere 2017. Un instrument util pentru fermierii care au încasat atât avansul APIA de 70% din scheme, cât și pentru cei care însă nu au intrat la autorizarea plăților fiind în eșantionul de control sau din alte motive.

Iată care este lista completă transmisă de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și care include toate schemele de plată stabilite până la acest moment. Din listă lipsesc moment cuantumurile pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal, acolo unde cunatumurile nu au fost însă calculate în mod oficial.

Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,5390lei pentru un euro.

SURSA DE FINANȚARE –  FEGA ȘI BUGETUL NAȚIONAL

Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (plata pentru înverzire) – 57, 1745 euro/ha
Schema de plată redistributivă
– primul interval: 1- 5 ha, inclusiv: 5, 0000 euro/ha
– al doilea interval: peste 5 ha şi 30 ha, inclusiv: 48,3251 euro/ha
Schema de plată pentru tinerii fermieri – 24, 3113 euro/ha
Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic-caprine – 25, 0200 euro/ha
Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic-ovine – 25, 0200 euro/ha
Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic bivoliţe de lapte – 187, 6676 euro/ha
Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic – taurine din rase de carne şi metişii acestora – 519, 9658 euro/ha
Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic – vaci de lapte- 442, 0754 euro/ha

SURSA DE FINANŢARE – FEADR ȘI BUGETUL NAȚIONAL
Schema / Măsura de plată

M10-1.Pajişti cu Înaltă Valoare Naturală – 142 euro/ha
M10-Practici agricole tradiţionale-varianta 2.1-Lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe- 100 euro/ha
M10-Practici agricole tradiţionale-varianta 2.1-Lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe – 21 euro/ha
M10-Pajişti importante pentru păsări-varianta 3.1.1- Lucrari manuale pe pajisti importante pentru Crex crex- 310 euro/ha
M10-Pajişti importante pentru păsări-varianta 3.1.2- Lucrari cu utilaje uşoare pe pajisti importante pentru Crex crex- 231 euro/ha
M10-Pajişti importante pentru păsări- Lanius Minor şi Falco Vespertinius varianta 3.2.1- Lucrări manuale pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus – 159 euro/ha
M10-Pajişti importante pentru păsări- Lanius Minor şi Falco Vespertinius varianta 3.2.2- Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus-80 euro/ha
M10-Culturi verzi – 128 euro/ha
M10-Adaptarea la efectele schimbărilor climatice – 125 euro/ha
M10-Pajişti importante pentru fluturi varianta 6.1- Lucrări manuale pe pajişti importante pentru fluturi – 410 euro/ha
M10-Pajişti importante pentru fluturi varianta 6.2- Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru fluturi – 331 euro/ha
M10-Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) – 250 euro/ha
M11-Agricultura ecologică-Submăsura 11.1-Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică- Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) – 293 euro/ha
M11-Agricultura ecologică-Submăsura 11.1-Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică- Legume – 500 euro/ha
M11-Agricultura ecologică-Submăsura 11.1-Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică- Livezi- 620 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submăsura 11.1-Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică – Vii – 530 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submăsura 11.1-Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică- Plante medicinale şi aromatice – 365 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submăsura 11.1-Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică-lucrări mecanizate pe pajişti permanente aflate în conversia la agricultura ecologică – 124 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submăsura 11.1-Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică-lucrări mecanizate pe pajişti permanente aflate în conversia la agricultura ecologică – 87 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submăsura 11.2-Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică- Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) – 218 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submasura 11.2-Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultura ecologică- Legume – 431 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submăsura 11.2-Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică – Livezi – 442 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submăsura 11.2-Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică- Vii – 479 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submăsura 11.2-Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică- Plante medicinale şi aromatice – 350 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submăsura 11.2-Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică-lucrări mecanizate pe pajişti permanente certificate în agricultura ecologică- 111 euro/ha
M11-Agricultură ecologică-Submăsura 11.2-Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică-lucrări mecanizate pe pajişti permanente certificate în agricultura ecologică – 78 euro/ha
M13.Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri 13.1 Plăţi compensatorii în zona montană – 97 euro/ha
M13.Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri 13.2- Plăţi compensatorii pentru alte zone care se confruntă cu constrâgeri naturale semnificative – 62 euro/ha
M13.Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri 13.3 – Plăţi compensatorii pentru alte zone afectate de constrângeri specifice – 75 euro/ha
M214- Pajişti cu înaltă valoare naturală – 124 euro/ha
M214- Practici agricole tradiţionale – 58 euro/ha
M214- Pajişti importante pentru păsări Crex Crex – 209 euro/ha
M214- Pajişti importante pentru păsări Lanius Minor şi Falco Vespertinus – 101 euro/ha
M214- Culturi verzi – 130 euro/ha
M214- Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) – 162 euro/ha
M214- Legume (inclusiv ciuperci şi cartofi) – 335 euro/ha
M214- Livezi – 393 euro/ha
M214- Vii – 393 euro/ha
M214- Plante medicinale şi aromatice – 270 euro/ha
M214- Pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.) – 240 euro/ha
M214- Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gâtul roşu (Branta ruficollis) – 171 euro/ha

După finalizarea plății avansului, începând din 4 decembrie, APIA a anunțat că va demara autorizarea plăților integrale, adică restul sumelor ce lise cuvin fermierilor pentru anul în curs. Termenul-limită pentru achitarea tuturor subvențiilor este 30 iunie 2018.

 

www.cifn.info

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns