Prelungirea termenului pentru obtinere autorizatiei de securitate la incendiu

Prelungirea termenului pentru obtinere autorizatiei de securitate la incendiu

Obținerea autorizației de securitate la incendiu reprezintă o obligație esențială în sarcina investitorilor sau a beneficiarilor investițiilor, după caz, autorizația certificând astfel îndeplinirea cerinței esențiale – securitate la incendiu, în cazurile prevăzute de lege în care aceasta este obligatorie.

În contextul în care de-a lungul timpului, în special ca urmare a tragediei din Clubul Colectiv, s-au constatat numeroase situații în care construcțiile nu erau autorizate privind securitatea la incendiu, legiuitorul român a acordat posibilitatea de intrare în legalitate pentru construcțiile și amenajările care au fost puse în funcțiune fără obținerea în prealabil a autorizației.

Termenul propus pentru intrarea în legalitate este 30 septembrie 2017

Inițial, s-a acordat posibilitatea de a obține autorizația de securitate la incendiu, până la data de 31 decembrie 2016 (prin O.U.G. nr. 52/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor). Apoi, acest termen a fost prelungit până la data de 30 iunie 2017, prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2016 („O.G. nr. 17/2016”), pentru ca ulterior, prin Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 17/2016 („Proiectul de Lege”) să fie propusă prelungirea termenului până la data de 30 septembrie 2017. Proiectul de Lege a fost trimis către Președintele României la data de 7 iunie 2017 în vederea promulgării.

De asemenea, prin Proiectul de Lege s-a adus un alt amendament în favoarea celor care inițiază procedura de intrare în legalitate. Astfel, solicitanții care depun până la data de 30 septembrie 2017 documentația pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu sau care au proiecte în avizare pentru finanțare, sunt exceptați de la aplicarea amenzilor, sub condiția ca termenul de conformare să nu depășească totuși data de 31 decembrie 2017.

Stirea completa

Sursa: Arena Constructiilor

 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns