AM POCU a publicat lista intermediară privind stadiul evaluării pe apelul dedicat întreprinderilor sociale

AM POCU a publicat lista intermediară privind stadiul evaluării pe apelul dedicat întreprinderilor sociale

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman a publicat lista intermediară actualizată privind stadiul procesului de evaluare pentru cererile de finanțare depuse în cadrul apelului POCU/449/4/16/Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră auto-sustenabilă – „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale”.

Conform documentului, dintr-un total de 307 proiecte, 165 au fost admise în urma evaluării tehnico-financiare până la data de 18 iulie 2019, restul fiind încă în evaluare sau respinse în etapa de verificare administrativă și a eligibilității sau în etapa de evaluare tehnico-financiară.

AM POCU a menționat că rezultatele finale aferente procesului de evaluare vor fi publicate după finalizarea evaluării tuturor cererilor de finanțare depuse și după soluționarea tuturor contestațiilor.

Pentru descarcare listei accesati linkul de mai jos

POCU 4.16_Lista intermediara evaluare

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

 

Informare finantari nerambursabile

www.cifn.info

www.cifn.info/sucursale-judetene

www.cifn.info/filiale-orase

email: office@cifn.info

 

Consultanta finantari nerambursabile

www.openproconsult.ro

www.gabrielzaharia.com

email: gabriel.zaharia@openproconsult.ro

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.