UPDATE: Rabla 2018, suplimentat: Românii care renunță la mașinile vechi vor putea cere din nou prima de casare

UPDATE: Rabla 2018, suplimentat: Românii care renunță la mașinile vechi vor putea cere din nou prima de casare

Programul Rabla, prin intermediul căruia românii își pot schimba mașinile vechi cu unele noi, continuă și în anul 2018, iar înscrierile pentru persoanele fizice vor reîncepe în curând, după suplimentarea fondurilor, conform Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Astfel, persoanele fizice vor putea cere de la stat peste 9.000 de lei, bani pe care nu vor trebui să-i returneze.

Regulile din anul 2018 pentru programul Rabla sunt incluse în Ordinul Ministerului Mediului nr. 661/2017 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019. Concret, acestea au fost stabilite în 2017 pentru o perioadă de trei ani, astfel că se aplică și în 2018.

„Obiectul programului îl reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată sub forma primei de casare, pentru achiziționarea autovehiculelor noi, mai puțin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate. Scopul programului îl constituie îmbunătățirea calității mediului prin înnoirea Parcului auto național”, scrie în documentul citat.

Românii se vor putea înscrie din nou în Rabla în curând, conform unui anunț de joi al AFM, după ce Guvernul a decis să suplimenteze fondurile pentru program, care fuseseră epuizate. AFM va anunța în curând data de la care se reiau înscrierile.

Prima de casare se menține în acest an la valoarea de 6.500 de lei, iar aceasta este acordată în funcție de cantitatea de emisii de CO2/kilometru generată de motorul mașinii noi. În 2018, prima se dă pentru automobilele noi al căror motor generează maximum 130 g CO2/km.

În plus, românii se pot bucura de un ecobonus de 1.000 de lei dacă mașina nouă are un motor care generează maximum 98 g CO2/km în regim de funcționare mixt și/sau de un ecobonus de 1.700 de lei pentru autoturismele cu motor hibrid. Prin urmare, o persoană fizică poate primi până la 9.200 de lei (6.500 + 1.000 + 1.700) pentru înlocuirea unei mașini vechi cu una nouă.

Pentru a obține prima de casare, mașinile scoase din circulație trebuie să aibă o vechime de cel puțin opt ani (adică să fi fost înmatriculate inițial în România înainte de 1 ianuarie 2011).

„Proprietarul poate achiziționa mai multe autovehicule noi în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe prime de casare”, este subliniat în ordinul de ministru.

Pentru a obține prima de casare în programul Rabla, persoanele fizice trebuie să stea în România, să n-aibă datorii la autoritățile locale și să predea la casare un automobil vechi de cel puțin opt ani.

În esență, procedura de urmat este simplă. Persoana fizică trebuie să se înregistreze, în cadrul sesiunii de înscriere, la un producător validat. Apoi mașina uzată trebuie predată unui colector autorizat și radiată din circulație. În fine, ultima etapă este achiziționarea automobilului nou.

Important! Prima de casare se scade direct din prețul mașinii noi, astfel că banii de la stat n-ajung niciodată efectiv în mâinile românilor.

 

 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns